"Pe cei care nu-i poți face să cunoască
adevărul, învață-i cel puțin să nu-l disprețuiască."
(Monseniorul Vladimir Ghika)
(Monseniorul Vladimir Ghika)
Un aforism slav ne spune că "Numai viitorul e sigur, că trecutul se schimbă mereu". Oare de fiecare dată istoria este scrisă greșit, de trebuie să fie rescrisă de mai multe ori ? Numai așa se poate explica faptul de ce despre o personalitate sau un anume eveniment, există mai multe „adevăruri”. Și totuși, istoria este făcută pentru a salva trecutul, nu pentru a-l compromite.
De cele mai multe ori atunci când a fost determinată de împrejurări aparte, pe lângă mijloacele diplomatice sau militare, Umanitatea a fost nevoită să apeleze și la alte mijloace nu tocmai „ortodoxe”. Iar rezultatele au fost și ele, tot de atâtea ori, departe de așteptări. Că la un moment dat s-a ales sau nu corect calea ce apoi a fost urmată, este o problemă nu doar a istoricilor, ci a noastră a tuturor.
Timpul nu se întoarce niciodată, dar istoria se repetă, iar dacă lăsăm orgoliile deoparte și învățăm din propriile noastre greșeli, măcar poate vom reuși să nu le mai repetăm. Și pentru asta nu trebuie decât să apelăm la Memoria secolelor. Fiindcă realitatea unui timp, nu este aceea pe care avem impresia că o percepem prin simpla întoarcere a paginilor vremii. Totodată, despre timp se mai spune că are și capacitatea de a ne reda ceea ce am pierdut, prin înțelepciune și prin amintiri, și chiar dacă nu putem retrăi Istoria, cu ajutorul Memoriei secolelor, a documentelor și a amintirilor, o vom putea măcar resimți în unele din capitolele ei. Astfel, conform spuselor lui Constantin Noica, vom încerca să refacem „dacă nu harta întreagă a unui spirit, cel puțin anumite provincii ale sale.”
FRECVENȚA - sâmbăta (în săptămâna 1, 3, 5 ale fiecărei luni), la ora 1315
FORMAT - documentar + concurs finanțat din sponsorizări și surse proprii
DURATA - 30 de minute
"Trecutul e o taină, prezentul e un secret, viitorul e o enigmă."
(Monseniorul Vladimir Ghika)
(Monseniorul Vladimir Ghika)
Gabriela Vasilescu
Înapoi la Emisiuni





























